Surpriza lui Șumudică: din rezervă, căpitan!

Rapid a disputat aseară, în Antalya, primul joc din cadrul
turneului amical la care participă. Giuleștenii au încheiat la
egalitate, 0-0, partida cu Istanbul BB, locul 9 în prima ligă
turcă, dar Marius Șumudică a luat câteva decizii care au surprins
pe toată lumea.

Astfel, lui Mircea Bornescu i-a venit rândul să fie titular în
poarta giuleștenilor, după gafa și eliminarea lui Dani Coman de la
Bistrița. Și cum un bine nu vine niciodată singur, „Pepe” a mai
avut parte de o surpriză plăcută: Marius Șumudică i-a oferit
banderola de căpitan, chiar dacă pe teren se aflau și Lazăr,
liderul de drept, și Spadacio, al doilea în ierarhie, și Marius
Constantin, a treia opțiune stabilită la începutul sezonului.
Primul și-a pierdut dreptul deoarece nu-și prelungește contractul,
Spadacio pentru că s-a certat cu conducerea, iar Constantin din
cauza gesturilor imature făcute în ultimul timp.

Spadacio,
al doilea vârf

Altfel, tehnicianul giuleștenilor a fost nevoit să-l folosească
pe Nicolae Grigore ca fundaș dreapta, Lazăr a fost titularizat,
deși pare să fie pedepsit în jocurile din Liga I, iar Spadacio a
fost încercat al doilea vârf, în spatele lui Herea. În ceea ce
privește jocul în sine, Rapid a controlat partida, a avut un
penalty neacordat în minutul 40 și a bifat cele mai multe ocazii,
în condițiile în care turcii au jucat cu cea mai bună echipă.

Publicat: 25 03. 2011, 01:17
Actualizat: 25 03. 2011, 01:18