„Surpriză, surpriză!” Răsturnare de situație în ultimul moment pentru Mircea Rednic. Antrenorul a rupt tăcerea
Mircea Rednic nu mai e antrenorul lui Dinamo, în urma unui anunț surprinzător și venit de nicăieri făcut de conducerea lui Dinamo. La câteva ore de la despărțire, „Puriul” a oferit prima reacție, iar acesta susține că decizia i-a aparținut patronului Ionuț Negoiță.
„Câinii” nu au pierdut vremea după plecarea înlăturarea lui Mircea Rednic. Sursele ProSport susțin că Eugen Neagoe este alesul pentru a duce echipa în play-off-ul sezonului 2019-2020! Imediat după ce Rednic a fost îndepărtat, conducerea l-a sunat pe fostul secund al lui Victor Pițurcă și a obținut un acord verbal.
Totuși, rămân multe semne de întrebare în privința lui Rednic, care obținuse o majorare a bugetului pentru noul sezon. Fostul antrenor a reacționat: „Decizia i-a aparținut lui Ionuț Negoiță, nu a fost o înțelegere amiabilă. Am aflat astăzi, la o întâlnire cu Bogdan Bălănescu (n.r. director general la Dinamo) în care mi s-a comunicat. Eu nu am avut nicio discuție cu Ionuț Negoiță. Bogdan mi-a transmis că Negoiță nu mai dorește să continuăm, pentru că nu este mulțumit de locul ocupat în clasament la finalul sezonului.
Eu mă întâlneam cu Bălănescu să facem strategia pentru sezonul viitor și, surpriză, surpriză!, mi s-a comunicat acest lucru”, a declarat Mircea Rednic, pentru Telekom Sport, la câteva ore de la plecarea din „Ștefan cel Mare”
Mircea Rednic, OUT de la Dinamo!
Dinamo a anunțat despărțirea de Mircea Rednic. Clubul dă vina pe antrenor într-un comunicat oficial postat pe Facebook. Rednic s-ar fi făcut vinovat, în opinia oamenilor lui Negoiță, de performanțele slabe din acest sezon.
„OFICIAL. Comunicat de presă
București, 3 iunie 2019. FC Dinamo București și antrenorul principal Mircea Rednic au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale după cea mai slabă clasare din istoria echipei din Ștefan cel Mare, locul 9 în Liga 1 la finalul sezonului competițional 2018-2019.
Mircea Rednic a fost numit la conducerea tehnică a dinamoviștilor pe 15 octombrie 2018, după 11 etape disputate în campionat.
Echipa din Ștefan cel Mare a fost eliminată din Cupa României, două săptămâni mai târziu, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1 la începutul acestui an și a încheiat sezonul pe locul 9 în clasament.
Dincolo de rezultate, FC Dinamo București îi mulțumește lui Mircea Rednic pentru activitatea pe banca echipei din Ștefan cel Mare.
Noua conducere tehnică a echipei va fi anunțată prin intermediul site-ului oficial al clubului, www.fcdinamo.ro”, a transmis conducerea prin intermediul paginii de Facebook.