Surpriză totală! Benfica a pus ochii pe un alt jucător român: este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Craiovei

Andrei Ivan este fotbalistul pe care cei de la CS U Craiova speră să obțină o sumă frumoasă în viitorul apropiat, dar deocamdată un alt fotbalist oltean are oferte din Vest.

Este vorba despre tânărul Vladimir Screciu care a intrat pe radarul celor de la Benfica, informează Sport.ro. Conform sursei citate, lusitanii au purtat deja o rundă de negocieri cu gruparea din Oltenia, însă oficialii echipei alb-albastre nu sunt dispuși să renunțe la jucătorul în vârstă de 17 ani.

Screciu nu este singurul român de care se interesează cei de la Benfica. Cotidianul A Bola a informat în această săptămână că Florinel Coman de la Viitorul este foarte aproape de un transfer în Portugalia.

16 meciuri a jucat Screciu pentru CS U Craiova în acest sezon, în toate competițiile.

Publicat: 20 05. 2017, 18:58
Actualizat: 20 05. 2017, 18:59