Surprize doar de la Rapid!** Cum a încercat să-l contracareze pe Ilie Stan
Coman, Duarte, Antonio, Burcă și… Ezequias! De la prima privire pe garnitura Rapidului vine și surpriza: Bozovic doar rezervă. Privirea urcă și dăm peste
Teixeira la mijlocul terenului, alături de certitudinile Herea și Alexa. Nu Grigore, nu Apostol!
Lucescu jr a avut o serie de surprize pentru omologul său. În atac, Sburlea i-a luat locul lui Roman, iar Pancu – coșmarul Stelei – nu putea lipsi. 4-3-3-ul lui Răzvan Lucescu a fost de fapt gândit pe Teixeira, cu destulă libertate la mijloc, pe veleitățile acestuia, dar și pe soliditatea axului central Coman – Antonio – Alexa – Pancu! Pe românește, Răzvan și-a asigurat spatele, dar a vrut să forțeze și victoria cu cap (Deac și Sburlea) și cu experiența lui „Pancone”.
Ilie Stan parcă n-a avut aceeași arie vastă de opțiuni ca rivalul său. Deși au revenit un Tănase și un Prepeliță, chiar și Brandan (suspendat la Haifa), senzația a fost că Ilie a amestecat în aceeași oală ca și în meciurile trecute. Adică nimic cu adevărat nou, surprinzător. Poate doar sistemul de joc, 4-4-2 teoretic, cu valențe de 4-2-3-1 ori 4-2-4 în diverse faze ale jocului. De aici și impresia pregnantă că Steaua a fost oaspete, nu Rapidul.