Surse judiciare: doi patroni din Liga 1 sunt urmăriți penal pentru crimă organizată și delapidare!** Ce club a fost prejudiciat:
Săptămâna trecută, fotbalul românesc a fost zguduit de vestea că Florian Walter a fost ridicat de la domiciliu de DIICOT și dus la Cluj sub escortă pentru a da declarații timp de 10 ore în legătură cu transferurile pe axa „U” Cluj – Petrolul. Imediat după audieri Walter l-a anunțat pe președintele LPF, Dumitru Dragomir, că ar vrea să se retragă din fotbal.
Conform Ziua de Cluj, Florian Walter, fostul patron al Universității Cluj, Ioan Mărginean, actualul acționar majoritar al „șepcilor roșii”, și Daniel Capră, acționarul majoritar al Petrolului Ploiești, sunt urmăriți penal pentru fapte de crimă organizată și delapidare cu consecințe deosebit de grave.
Presa din Cluj anunță, citand surse judiciare, că ancheta, inițiată „in rem” (fără un făptuitor cunoscut), s-ar îndreaptă acum spre cei trei oameni de afaceri.
Cei trei ar fi prejudiciat clubul Universitatea Cluj. DIICOT investighează modul în care au fost transferați 15 jucători de la clubul ardelean la Petrolul Ploiești. Cum transferurile au fost înregistrate cu valoare zero, procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că societatea clujeană a fost prejudiciată cu suma de 11 milioane de euro.