Suspendarea lui Ovidiu Mihalache, redusă! L-a „rupt” pe Koljic. Reacția celor de la Poli Iași
Clubul Politehnica Iași a primit o veste bună din partea Comisiei de Recurs a Federației Române de Fotbal. Comisia a admis recursul la suspendarea de opt etape acordată fundașului Ovidiu Mihalache și a redus pedeapsa la șase runde.
Astfel, stoperul Politehnicii Iași își va ispăși ultima etapă de suspendare în meciul de Cupă cu CFR Cluj, urmând să revină în echipă duminica viitoare, în campionat, tot contra campioanei CFR Cluj.
Președintele executiv al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, a salutat decizia și a criticat pedeapsa inițială acordată de Comisia de Disciplină.
”Întrunită joi, 26.11.2020, Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal a luat următoarele hotărâri:
MIHALACHE MARIUS OVIDIU vs. HOTĂRÂREA NR. 185/CDE/2020 – Sancțiune disciplinară – Admite recursul formulat de jucătorul MIHALACHE MARIUS OVIDIU împotriva Hotărârii CDE nr. 185/21.10.2020. Modifică în parte Hotărârea CDE nr. 185/21.10.2020.
În baza art. 63.1. b), cu aplicarea art. 43.4 și 43.6. lit. a) din RD, sancționează pe jucătorul Mihalache Marius Ovidiu cu suspendare pentru șase jocuri.
Menține celelalte dispoziții ale Hotărârii recurate.
Definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS în termen de 21 zile de la comunicare”, a anunțat Comisia de Recurs într-un comunicat.
Reacția președintelui celor de la Poli Iași, Ciprian Paraschiv
„La cât de aspră a fost pedeapsa pentru Mache, mă tem să nu intre pe teren cu teamă de suspendare. Sper să nu ajungă fotbalul ca futsalul și să fie interzise atacurile la minge prin alunecare. Una peste alta, bine că a fost redusă pedeapsa după apelul nostru. Îl așteptăm pe Mache pe teren”, a declarat pentru ProSport președintele Ciprian Paraschiv.
Mihalache a stat deja cinci etape, cu Sepsi, Astra, Viitorul, FC Voluntari și FC Argeș, iar meciul din 16-imile Cupei, cu CFR Cluj, programat duminică, va fi a șasea etapă de suspendare.
Motivarea deciziei Comisiei de Disciplină
La exact două săptămâni după suspendarea de opt etape primită pentru faultul asupra lui Elvir Koljic, fundașul central ieșean Ovidiu Mihalache a primit, pe 4 noiembrie, motivarea deciziei. Comisia de Disciplină a încadrat intervenția stoperului Politehnicii Iași la ”comportare violentă”, luând decizia de a-l suspenda pe fundașul central ieșean pe o perioadă de 8 meciuri. „Comisia apreciază că jucătorul Mihalache Marius Ovidiu a dat dovadă de comportare violentă în raport cu jucătorul Koljic Elvir, ce se încadrează în prevederile art. 63.1.b din RD, ce se sancționează cu suspendarea între 6 și 10 jocuri și o penalitate sportivă între 1.800 lei și 22.600 lei”, scrie în motivarea Comisiei de Disciplină.