Szabo vede Brașovul „tot mai sus”:** „Vrem să câștigăm cât mai multe puncte în etapele următoare”

FC Brașov s-a impus în fața Concordiei Chiajna, scor 3-2, la capătul unui meci extrem de spectaculos, în care stegarii au revenit de la 0-1, dar au tremurat pe finalul partidei.

Tehnicianul trupei brașovene, Adrian Szabo, își felicită jucătorii și anunță că își dorește să-și vadă echipa și mai sus în clasament.

După 21 de etape, Brașovul e pe locul 8 în Liga 1, la egalitate de puncte cu Rapid (29), dar cu un golaveraj superior.

„Am obținut cele trei puncte pe care le-am dorit. Ne dorim să aducem cât mai multe puncte în etapele rămase și să facem spectacol, dar nu ca astăzi. Poate pentru spectatori a fost bine, dar pentru banca tehnică a fost greu de suportat.

A avut și Chiajna o primă repriză în care a făcut un efort foarte bun. Ne-au dominat pe alocuri cu un joc agresiv. Noi știam însă ce ne așteaptă, am crezut în noi și am obținut un rezultat bun.

Ne dorim să urcăm în clasament după fiecare etapă și sper să reușim. Nu am nicio informație despre starea lui Mutu. O să vedem”, a declarat Adrian Szabo la Digi Sport, la finalul partidei.
 

Publicat: 04 03. 2013, 20:06
Actualizat: 04 03. 2013, 20:07