Echipa lui Ionel Ganea se întărește înaintea meciului cu Severin. Janos Szekely, fostul jucător al lui „U”, dar și al Stelei a fost convins să revină la Cluj. „M-am înțeles și sper ca în cel mai scurt timp să debutez. Am acceptat imediat propunerea lor. Nu am venit pentru bani. Voi semna până în vară. Am venit să ajut la salvarea echipei. S-au schimbat multe de când am plecat eu, dar sperăm ca prin evoluțiile noastre să atragem un investitor. De Liga I nu mi-a fost neapărat dor, dar mi-a fost dor de „U” Cluj”, a spus Szekely, care a petrecut ultimii doi ani în Rusia și Polonia.
Nu și-a uitat nici trecutul stelist și va ține pumnii Stelei, în meciul cu Chelsea: „Toată lumea își dorește ca Steaua să câștige. Până la urmă ne reprezintă țara”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER