Szekely s-a „rupt”

Deși a primit o zi liberă după meciul cu Urziceni, Szekely nu a putut să se bucure de ea.

Accidentat după confruntarea cu Bayern München, meci în care a fost titular, Szekely i-a dat planurile peste cap tehnicianului Stelei, care nu a putut conta pe el la pregătirile roș-albaștrilor din ultima vreme. Motivul? Jucătorul a suferit o ruptură musculară la coapsă, lucru care i s-a confirmat ieri printr-un RMN și care îl face indisponibil pentru cel puțin o lună. Fotbalistul ar putea rata și prima parte a cantonamentului steliștilor în Spania, dacă lucrurile nu vor decurge așa cum trebuie. Se pare că această problemă medicală pe care o are Iani nu este o noutate, jucătorului recidivându-i practic o mai veche accidentare pe care fotbalistul a suferit-o chiar într-un meci cu Steaua, din sezonul trecut, când evolua pentru Oțelul.


"După entorsa suferită la Iași, cei de la Steaua au grăbit recuperarea lui Szekely. Trebuia să mai fie menajat"
– Marius Stan, președinte Oțelul

Publicat: 03 12. 2008, 09:52
Actualizat: 03 12. 2008, 09:56