Szekely, slab și în Liga a III-a

Janos Szekely continuă să fie afectat de vorbele dure pe care i le-a adresat Gigi Becali după meciul de la Brașov, iar asta s-a văzut și ieri, în meciul echipei secunde a roș-albaștrilor din Liga a III-a. Spre deosebire de partidele din campionat, ex-gălățeanul a fost trimis de Leo Strizu să joace pe banda dreaptă la mijlocul terenului, locul pe care fotbalistul a declarat că se simte cel bine. Cu toate astea, Szekely a părut mai degrabă izolat pe parcursul partidei și a intrat rar în combinații cu tinerii săi colegi. În cea de-a doua parte a întâlnirii, după ieșirea lui Lițu, Szekely a fost chiar vârf și a făcut cuplu cu Vlad Rusu, dar nu au reușit decât două acțiuni periculoase până în minutul 53, moment în care a fost schimbat.

Șase jucători de la prima echipă

Pentru a-și atinge mai ușor obiectivul din acest sezon, adică promovarea în Liga a II-a, Marius Lăcătuș a trimis la partida cu CS Ovidiu încă șase jucători de la prima formație a celor din Ghencea: Szekely, Ochiroșii, Baciu, Tudose, Lițu și Robert Neagoe. Cu toate astea, evoluția acestora a fost slabă și nu au reușit să aducă un plus la echipa lui Strizu. „E adevărat că au jucat și șase jucători de la prima formație, dar atât au putut astăzi. Atât s-a putut… “, a spus Valeriu Argăseală, președintele Stelei.

Lăcătuș n-a fost mulțumit

Marius Lăcătuș a spus că va avea o discuție cu jucătorii de la echipa mare care au evoluat ieri la Steaua II, meci pe care l-a urmărit pe viu stând alături de secundul Naghi din interiorul magazinului mobil al roș-albaștrilor. „Szekely nu a avut o evoluție bună, dar nu a fost nici cel mai slab. E ciudat, pentru că la antrenamente nu am ce să-i reproșez. Eu îl voi sprijini în continuare, nu va fi izolat. De fapt, niciun jucător nu va mai fi trimis la echipa a doua definitiv, ci doar dacă nu are o formă sportivă bună”,a declarat Lăcătuș pentru ProSport.


"Vedeți, dacă nu am mai trecut pe la ei? Pac, au făcut egal. De acum înainte o să vin mai des la echipă, că văd că nu e bine dacă îi las așa"
– Gigi Becali, finanțator Steaua

Steaua – Bistrița, de la 18:30

Meciul din Ghencea de pe 4 aprilie dintre Steaua și Gloria Bistrița se va juca mai devreme față de ora inițială, astfel că partida va începe de la ora 18:30. Meciul a fost devansat pentru a face loc derby-ului Dinamo – Rapid, programat la ora 21:00, care trebuia să se joace vineri seara.

Oli: „Voi reveni sigur la Steaua”

După ce a plecat de la Al-Hilal, Cosmin Olăroiu (foto) este sigur că pe viitor are șanse mari să fie din nou antrenor în Ghencea. „Sunt convins că o să antrenez din nou la Al-Hilal, dar și la Steaua. Cred că sunt șanse mai mari să fiu tehnician la Steaua, pentru că în România nu am interdicția de a antrena”, a spus Olăroiu la „Nașul”.

 

Muzeul, vizitat ieri de public

Echipa roș-albastră a inaugurat joi muzeul Stelei și turul stadionului din Ghencea. După ce au văzut în mass-media imagini de la prezentare, aproximativ 30 de suporteri steliști au călcat ieri pragul muzeului. Majoritatea erau copii însoțiți de părinți, aceștia din urmă dorind să le facă o surpriză celor mici.

 

„Aștept de un an să joc la Steaua“

Ciprian Tătărușanu e nerăbdător să ajungă la antrenamentele steliștilor. „Abia aștept să vin în Ghencea. De un an, de când am semnat cu ei, aștept să joc pentru Steaua. Până acum, eu am încercat să mă concentrez și să apar cât mai bine la Gloria”, a spus la GSP TV Tătărușanu, care îi admiră pe Cech și Van der Saar.

„Nu plătesc cât vrea Badea!”

Gigi Becali a explicat motivul pentru care Vali Badea nu joacă nici măcar la Steaua II. „El a semnat un contract cu o echipă și, deși are o înțelegere cu noi pe încă un an, pentru a continua cu Steaua trebuie să semneze iar. El nu a făcut asta. Nu o să-i dau 15.000 de euro lunar în cele șase luni”, a afirmat Becali la Sport.ro.
 

Publicat: 28 03. 2009, 08:32
Actualizat: 28 03. 2009, 09:43