Szekely: „Sper să nu ratez mai mult de patru-cinci meciuri din noul campionat”
Janoz Szekely a vorbit într-un interviu acordat site-ului
oficial al Stelei despre evoluția recuperării sale și perioada când
speră să revină pe gazon. Mijlocașul roș-albaștrilor regretă că nu
a putut fi pe gazon în finalul acestui retur și speră ca Steaua să
încheie cât mai sus. În cazul unei evoluții favorabile a
recuperării, Szekely va reveni pe gazon la începutul campionatului
viitor.
„Mă aflu într-o perioadă bună în ceea ce privește
recuperarea. Doctorii mi-au lăudat evoluția situației de la
genunchi. Mi-e greu de fiecare dată când nu sunt pe teren, și când
sunt suspendat o etapă sau două. Mi-e greu, mi-aș fi dorit să-mi
ajut colegii. Ne dorim să câștigăm ce ne-a rămas, meciul cu Craiova
și cel cu Internațional, pentru a termina cât mai sus. Cu o
evoluție foarte bună a recuperării, ca și până acum, sper să revin
la începutul campionatului viitor. Oricum, sper să nu pierd mai
mult de patru-cinci meciuri din debutul campionatului. Le mulțumesc
colegilor și suporterilor, care au fost alături de noi în multe
momente, chiar dacă e de înțeles supărarea lor și vreau ca sezonul
viitor să fie alături de noi trup și suflet pentru că și noi facem
totul pentru a ne atinge obiectivele„, a declarat Szekely,
pentru site-ul oficial al Stelei.
La începutul lui aprilie, mijlocașul Janos Szekely, unul dintre cei
mai buni jucători ai Stelei, s-a accidentat la un antrenament.
Fotbalistul a fost supus unei operații la Spitalul Militar Central
pentru ruptură de menisc intern și de o condromalacie situată la
nivelul condilului femural extern. În urma acestei proceduri,
efectuată cu succes, medicii au estimat că mijlocașul va reveni pe
gazon peste 5 luni.
Janoz Szekely împlinște astăzi, 13 mai, 27
de ani
Janos Joszef Szekely este un mijlocaș lateral extrem de
talentat, care a debutat la Politehnica Timișoara în sezonul
2000-2001, pe vremea când echipă banateana se află în Divizia
B.
S-a transferat în 2003 la Universitatea Cluj, unde a petrecut
patru sezoane, a evoluat în 76 de partide și a marcat 19 goluri. A
fost remarcat de Oțelul Galați, la care a petrecut ultimele două
sezoane, iar în vara lui 2008 s-a transferat la Steaua.