Szukala: „Dinamo are cei mai buni atacanți din campionat, dar nu ne temem”

Devenit vineri al doilea căpitan străin din istoria lui „U”, după Machado, germano-polonezul crede și el, la fel ca și finanțatorul Florian Walter, că Sebastian Colțescu a greșit decisiv împotriva alb-negrilor la Târgu Jiu.

În minutul 73 al meciului de la Târgu Jiu, Szukala a marcat cu capul, după o lovitură liberă, dar centralul Colțescu a anulat golul pentru un presupus fault al fundașului asupra portarului Mingote. „N-am văzut faza la televizor, dar mulți mi-au spus că n-a fost fault. Eu pot să spun că am sărit la minge și nu l-am văzut pe portar. El m-a văzut și a intrat în mine”, spune Szukala, care nu e supărat însă pe Colțescu. „Asta e viața. Arbitrii mai comit și greșeli, dar nu trebuie să ne gândim la asta”, a menționat Szukala.

Fundașul venit în vară de la Gloria a fost pentru prima dată căpitan din startul partidei. Este al doilea străin din istoria lui „U” care ajunge căpitan, după Machado. „A fost o onoare pentru mine. Sunt mândru că am fost căpitan, dar e mai important pentru mine să-mi ajut echipa”, mărturisește stoperul german, care se pregătește acum pentru duelul cu golgheterul Ligii I, Marius Niculae. „Dinamo a început bine, dar cu noi nu le va fi ușor. Va veni și pentru ei un moment mai greu și este important dacă vor ști să treacă peste el. Au cei mai buni atacanți din campionat, dar nu ne temem”, a încheiat Szukala.

Walter: „Colțescu să ia 6 luni”

Patronul lui „U” este mai supărat decât Szukala pentru faza din minutul 73 al partied cu Pandurii. Acesta i-a cerut șefului CCA să-l suspende pe Sebastian Colțescu. „Sunt foarte dezamăgit de arbitraj. Domnul Crăciunescu ar trebui să iasă și să vorbească. Am avut gol valabil, iar Colțescu ar trebui suspendat cel puțin 6 luni pentru ce a făcut”, a spus Florian Walter după meci.

Fundașul Achim, eliminat degeaba

Golul anulat lui Szukala nu a fost singura eroare majoră comisă de Sebastian Colțescu împotriva „șepcilor” în meciul cu Pandurii. În minutul 88, arbitrul a dictat greșit penalty la o cădere în careu a lui Stromajer, însă reluările tv arată că fundașul Achim nu l-a atins pe atacantul gorjean. Totodată, Colțescu i-a arătat și al doilea cartonaș galben lui Achim și, implicit, l-a eliminat, ceea ce face ca fundașul să fie suspendat la jocul cu Dinamo, împreună cu Bazzi.

„Cu Pandurii am avut unul dintre cele mai grele meciuri. Meritam un egal, dar asta e viața. Arbitrii mai comit și greșeli”, Lukas Szukala, fundaș „U” Cluj

„N-am regretat niciodată că n-am mers la Dinamo. Sunt fericit că am ales să joc la „U” Cluj”, Lukas Szukala, fundaș „U” Cluj

5 meciuri, cu Steaua, Astra, FCM Tg. Jiu, Chiajna și Pandurii, acuză „șepcile” că ar fi fost viciate de arbitri în defavoarea lor

Publicat: 24 10. 2011, 14:23
Actualizat: 24 10. 2011, 14:24