Szukala: „În retur trebuie să obținem 20 de puncte!** Putem ajunge și în finala Cupei!”

Fundașul Lukasz Szukala a declarat că echipa Gloria Bistrița
trebuie să obțină în retur măcar 20 de puncte, atâtea câte a adunat
în tur, și să profite de șansa pe care o are de a se califica în
finala Cupei României.

„Ne așteaptă o perioadă lungă de pregătire, dar
necesară, pentru a fi în formă maximă la reluarea campionatului. În
retur vom încerca să facem măcar tot atâtea puncte câte am strâns
anul trecut, dacă nu și mai multe. Nu trebuie să mai facem
greșelile din tur, să pierdem puncte cu echipele care se află în
luptă cu noi. Sigur, punctele adunate cu echipe ca Steaua, CFR,
Dinamo, sunt și ele importante, dar în primul rând trebuie să
câștigăm cu echipele care sunt în zona noastră”
, a spus
Szukala pentru site-ul oficial al grupării bistrițene.

Jucătorul german a afirmat că Gloria poate prinde un loc în Liga
Europa. „În plus, suntem în semifinalele Cupei României și
este o șansă importantă pentru noi de a obține un loc de cupă
europeană. Din două meciuri putem ajunge în finală, ceea ce ar fi
foarte bine. Vor fi două jocuri foarte grele cu Dinamo, dar vom
lupta și ne vom juca șansele. Iar dacă ne calificăm în finală,
acolo orice se poate întâmpla, indiferent dacă adversarul se
numește Steaua sau FC Brașov. Până atunci însă trebuie să ne
pregătim bine în aceasta perioadă și să dăm totul la
antrenamente”
, a spus Szukala.

Componenții lotului Gloriei Bistrița au început vizita medicală
la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud. Printre cei care au facut
parte din prima serie programată la vizita medicală s-au numărat
Călin Albuț, Ionuț Irimia, Lukasz Szukala, Gabriel Velcovici,
Sebastian Achim, Ciprian Petre, Robert Săceanu, Gigel Ene, Radu
Mărginean și Adrian Nalați.

Vizita medicală continuă marți și miercuri cu ceilalți jucători
ai echipei.

MEDIAFAX

Publicat: 10 01. 2011, 10:38
Actualizat: 10 01. 2011, 10:39