Afacerile dintre CFR Cluj și Steaua au un istoric important. Gregory Tade este al cincilea jucător care ajunge în Ghencea după ce a impresionat în Gruia, din 2007 încoace. Asta deși FCSB „s-a ars” de-a lungul ultimilor ani cu toți jucătorii pe care i-a transferat de la echipa din Gruia.
Primul fotbalist care a luat de la Cluj avionul spre București pentru a semna cu Steaua a fost Romeo Surdu. Atacantul avusese un sezon de excepție în tricoul CFR-ului la finalul stagiunii 2006-2007. 10 goluri în 29 de partide au fost cifrele care l-au făcut pe Gigi Becali să plătească 600.000 de euro pentru transferul său. Doar că Surdu n-a mai fost la Steaua jucătorul de la CFR. A prins doar 12 meciuri în campionat și n-a reușit niciun gol, lucru care i-a determinat pe bucureșteni să-i dea drumul gratis, după doar un an în Ghencea.
Semedo, cel mai slab sezon, la Steaua
Al doilea jucător transferat cu fast de Steaua din curtea CFR-ului a fost Antonio Semedo. Portughezul a fost jucător de bază în echipa cu care clujenii au cucerit titlul în 2008. Marcase 13 goluri în doi ani, iar suma pentru care a fost transferat a reprezentat un record neatins nici de Tade.
1,2 milioane de euro au plătit steliștii pentru portughez, dar Semedo a înregistrat la Steaua cel mai slab sezon al său, în România, reușind doar trei goluri și o pasă de gol în 24 de partide. Steaua a ieșit „pe minus” și cu Semedo, care a ajuns apoi gratis la Unirea Urziceni.
Kapetanos, 200.000 de euro pentru opt meciuri
Steaua n-a făcut o super-afacere nici când l-a luat pe grecul Kapetanos de la CFR. Atacantul a plecat la Cluj tocmai de la Steaua, dar în calitate de jucător liber de contract și după două sezoane în care a marcat 18 goluri în 48 de partide pentru CFR a fost răscumpărat de bucureșteni pentru 200.000 de euro. Noua aventură în Ghencea a însemnat însă doar opt meciuri și trei goluri, iar grecul a fost lăsat să plece liber.
Tade, adus de actualul antrenor al lui Dinamo
Dacă steliștii „s-au ars” în principal cu jucătorii transferați din Gruia, afacerile cu Steaua au fost de success pentru CFR. Dacă punem la socoteală faptul că echipa clujeană a încasat doar în această vară aproape 1 milion de euro pentru Tade și Muniru și adunăm cu sumele primite pe ceilalți jucători, ajungem la o sumă de 3 milioane de euro primită de CFR, de la Steaua, pentru cinci jucători, în ultimii opt ani.
Chiar dacă suma primită pentru Tade nu a depășit 1 milion de euro, cum se așteptau clujenii la începutul verii, CFR se poate lăuda că a ieșit „pe plus” și cu ivorianul. Tade a venit în Gruia în urmă cu doi ani la insistențele lui Mircea Rednic, antrenorul de atunci al clujenilor. Atacantul a semnat din postura de jucător liber de contract, după un sezon în Scoția, la St. Johnstone. Acomodarea sa a fost însă de lungă durată. În primul sezon în România a marcat doar două goluri în 22 de partide. Ascensiunea sa a început în sezonul trecut, care a fost și cel mai bun din carieră, având o medie de un gol la 1,5 meciuri.
Tade speră să fie primul CFR-ist care reușește la Steaua. „Presiune este peste tot când joci fotbal. Când ești atacant, presiunea este acolo. Trebuie să înscrii goluri”, a spus atacantul după transfer.
A renunțat la 10.000 de euro lunar pentru a ajunge la Steaua
Atacantul n-a fost interesat de bani când a apărut oferta de la Steaua. Gregory Tade va câștiga 20.000 de euro lunar în Ghencea, cu 10.000 de euro mai puțin decât încasa la CFR.
În această vară, Gregory Tade putea să ajungă chiar la cluburi din Egipt și Emiratele Arabe, care îi propuneau 45.000 de euro pe lună. „În fotbal, nu totul e doar despre bani și cred că venirea mea aici a fost o țintă pe care mi-am dorit să o ating. E încă un pas mai sus pentru mine”, a spus Tade.
Jucătorii cumpărați de Steaua de la CFR:
Tade (2015-2016) – 500.000 de euro – Muniru (2015-2016) – 400.000 de euro / 2 meciuri / 0 goluri Kapetanos (2013-2014) – 200 de mii de euro / 8 meciuri / 3 goluri Semedo (2008-2009) – 1,2 milioane de euro / 24 de meciuri / 3 goluri Surdu (2007-2008) – 600.000 de euro / 12 meciuri / 0 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER