„Taher a greșit când a vrut să facă Rapidul fără mine!** Joaca asta l-a costat 8 milioane de EURO”
George Copos e mai hotărât ca oricând să renunțe la „farmecul
vieții”. Omul de afaceri poartă negocieri intense cu Lutz Stache,
neamțul interesat să investească în gruparea de sub Podul Grant.
Totuși, mai multe voci susțin că Stache va avea soarta lui Taher,
iordanianul fiind păcălit de Copos după un scenariu identic. Fostul
președintel al giueleștenilor, Dinu Gheorghe, este sătul și el de
incertitudinea de la nivel administrativ. Actualul oficial al
Brașovului îl îndeamnă pe Copos să vândă dacă nu mai are bani să
bage la Rapid: „Eu nu țin conturile lui George Copos, dar
dacă nu mai are bani să bage la Rapid, să vândă odată clubul. Nu
poate să o țină așa la nesfârșit”, a spus Dinu „Vamă” la
DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.
Președintele „stegarilor” vorbește și despre „țeapa” pe care
și-a luat-o Taher de la Copos. Dinu Gheorghe spune că soarta
iordanianului în Giulești era alta dacă reușea să refacă tandemul
Lucescu jr-Dinu Gheorghe: „Îmi pare rău de Taher, dar a
greșit când a vrut să facă Rapidul fără mine. L-a vrut pe Răzvan
înapoi, dar a pus condiția să vină fără mine. Chiar dacă nu aș fi
venit, Taher a făcut o greșeală. Joaca asta l-a costat 8 milioane
de EURO”, a mai spus oficialul brașovean.