Acționarul majoritar al Rapidului, Fathi Taher, a declarat că echipa din Giulești nu a fost impicată în jocuri de culise și nu va fi nici pe viitor.
"Presa trebuie să se obișnuiască cu ideea că eu și Copos suntem egali la Rapid. Niciunul nu-i mai patron decât celălalt, chiar dacă eu am 80% din acțiuni. Nu putem însă, realiza într-o zi ceea ce nu s-a făcut 20 de ani. Dacă nu eram convins că fotbalul românesc poate fi schimbat nu veneam la Rapid. Fotbalul din România evoluează treptat și poate deveni curat", a spus Fathi Taher la Antena 1.
Iordanianul a vorbit din nou și despre situația încertă a portarului rapidist, Dani Coman.
"Dani Coman a făcut multe pentru Rapid. El trebuie să decidă dacă va fi rapidist în continuare sau nu. Aceasta este singura discuție pe care o avem cu el în acest moment", a adăugat Taher.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER