Taher nu știa că Rapidul a avut meci

Fathi Taher (foto) e deja istorie pentru Rapid. Iordanianul nu mai crede că va deveni patron peste Giulești și declară pentru ProSport că va rupe contractul cu George Copos.
„Îl voi suna pe Fathi Taher să reziliem contractul. Sper să ajungem la un acord“, spunea duminică patronul de la ANA. Ieri, iordanianul ajunsese în Vietnam și declara că nu a fost contactat de finanțatorul Rapidului, dar este dispus să-i respecte cererea. „Nu m-a sunat George. O să-i dau eu un telefon. Oricum, contractul e reziliat din septembrie, pentru că atunci a expirat. Dacă George vrea semnătura mea și crede că asta e mai bine pentru Rapid, atunci eu voi semna. Fac orice pentru Rapid“, spune Taher.

Iordanianul a precizat că își va cere banii investiți în vară, adică 8 milioane de euro. „Nu renunț la bani. Îi vreau înapoi“ și pare că e deja rupt de Giulești, neștiind nici măcar că Rapid a început returul și a câștigat la Bistrița!

 

1.000 de euro vin de la Valvis

Fotbaliștii Rapidului au jucat cu Gloria Bistrița și pe o primă de 1.000 de euro, promisă de Jean Valvis. Omul de afaceri greco-elvețian le-a transmis jucătorilor că va plăti banii săptămâna aceasta.

Publicat: 03 03. 2009, 01:29
Actualizat: 03 03. 2009, 11:05