Taher: „Rapid va avea un nou stadion în Giulești”
Noul acționar majoritar al clubului Rapid Bucure;ti, omul de afaceri Fathi Taher, a declarat într-un interviu acordat NewsIn că principalul impediment în negocierile pentru preluarea echipei a fost legat de investiția în stadionul Giulești – Valentin Stănescu. Astfel, Taher anunță posibilitatea ca rapidiștii să aibă un nou stadion în viitorul apropiat, reconsolidarea actualului nefiind o variantă viabilă.
Sunt stipulate în contract clauze care vă obligă să investiți anual la Rapid o anumită sumă de bani?
În principiu, da. Prioritatea este însă refacerea stadionului, de asta au și durat negocierile atât de mult.
Considerați că aveți șanse mai mari decât George Copos să obțineți concesionarea stadionului de la Ministerul Transporturilor, având în vedere relațiile dumneavoastră din lumea politică?
Nu cred că au fost probleme între domnul Copos și Ministerul Transporturilor. Problema Ministerului Transporturilor a fost că vroia investiție în stadion, și atunci dacă domnul Copos nu a făcut… e normal ca ministerul, ca orice instituție, să ceară investiții. Nu văd o diferență între faptul că noi suntem deținătorii pachetului majoritar sau domnul Copos. .
Este vorba de soluția propusă de minister, adică o investiție de trei milioane de euro pentru modernizarea stadionului, sau vă gândiți la reconstruirea din temelii a acestuia?
Investiția este mult mai mare, nu este vorba de doar 3 milioane. . Doar se face un stadion nou, atât.