Taher: „Unii jucători de la Rapid sunt ușor influențabili”

Acționarul FC Rapid, Fathi Taher, spune că Marius Constantin a fost iertat după declarațiile date în urmă cu câteva zile dar atenționează că mai sunt și alți jucători "problemă" în lotul giuleștenilor.

"Regulamentul de ordine interioară e clar, a fost agreat de ei și de antrenor. Marius știa despre ce e vorba. El a revenit, nu mai este o problemă. Dar sunt câțiva jucători de la Rapid care sunt sfătuiți de afară, de tot felul de oameni. Nu vreau să dau numele jucătorilor. Dar ei nu-și dau seama că dacă cineva de la Cluj, de la Bacău sau de la Constanța îi sfătuiește, ei nu vor binele lor. De exemplu Buga….eu i-am spus să nu se ia după cei de la Brașov. Dar mi-a zis că se duce, că i-au spus că o să fie titular și atunci am zis bine. Am făcut hârtie să plece. Și acum s-a văzut ce a apărut, că cei de la Brașov nu au nevoie de Buga. Și așa o să fie și cu Coman", a declarat Fathi Taher agenției MediaFax.

 

Publicat: 28 07. 2008, 17:20
Actualizat: 28 07. 2008, 17:27