Talentele Unirii** pe tarabă
În criză financiară, șefii Unirii Alba Iulia iau măsuri
disperate pentru consolidarea bugetului pe anul viitor. Prețul
minim cerut de șefii de pe „Cetate” pentru fiecare dintre ei este
500.000 de euro
După ce au primit semnale că în 2010 nu se vor mai putea baza pe
cei 800.000 de euro de la Consiliul Local Alba Iulia, acționarii
Unirii au intrat în alertă. Iar prima măsură luată pentru
echilibrarea bugetului a fost scoaterea la vânzare a puștilor Gicu
Grozav și Călin Cristea, intrați de mai mult timp în atenția mai
multor cluburi. „Situația nu este deloc bună, conturile fiind
aproape goale, deși Unirea are cel mai mic buget din Liga I. Suntem
obligați să vindem un jucător. Drept urmare, dacă primim 500.000 de
euro pentru oricare dintre cei doi, îl vindem în a doua secundă.
Cele mai mari șanse să plece are Grozav. Ne-a sunat Boloni și ne-a
spus că va trimite o ofertă de la Standard la iarnă. Pe Gicu îl
monitorizează și nemții de la Hoffenheim, care ne-au mai cerut
niște DVD-uri cu el. La prima vedere, sunt mulțumiți de el”, a
dezvăluit unul dintre acționarii clubului. Pe de altă parte, de
Cristea s-a interesat liderul Ligii I, CFR Cluj.
1,3 milioane de
euro au fost veniturile Unirii Alba Iulia în anul 2009, din care
800.000 de euro de la autoritățile locale
„Orice jucător e de vânzare în acest moment dacă vom primi o ofertă
bună”, Nicu Lupu, președinte executiv Unirea
„Plecăm, dacă nu revine
Sarmeș!”
Nicolae Lupu e decis să plece din funcția de președinte executiv în
cazul în care Marian Sarmeș nu va reveni asupra deciziei de a
părăsi postul de președinte al C.A.. Sarmeș și-a depus demisia în
urmă cu cinci zile, invocând prestația slabă a echipei în tur, însă
motivul real este criza financiară a clubului. „În aceste zile vom
avea ședința cu acționarii. Dacă Sarmeș nu va reveni asupra
deciziei, toți cei care avea funcții de conducere vom demisiona.
Clubul este la un pas de colaps”, a anunțat președintele Nicu Lupu,
referindu-se și la vicepreședintele Vasile Trifan.