Dinamo a pierdut meciul cu Pandurii, scor 0-2, și a ratat o șansă uriașă de a obține biletele pentru cupele europene. Cornel Țălnar dă vina pe greșelile individuale pentru cele două goluri primite, dar și pe ineficiența atacanților pentru acest rezultat.
„Am făcut multe greșeli. La primul gol a fost o eroare impardonabilă a lui Grigore, iar la al doilea a greșit Nica. Ă‚sta e fotbalul… Eu felicit arbitrajul, care a fost impecabil. Noi am pierdut acest meci, nu altcineva. Astfel de greșeli ne complică mult situația. Am dominat jocul și la 0-1, dar din păcate nu am reușit să înscriem. Asta e o mai veche problemă pentru noi.
Din păcate am mai pierdut astăzi un jucător, pe Grigore. Ușor, ușor ajungem să nu mai avem cu cine să jucăm. Nu s-a întâmplat nimic în repriza a doua. Pe fondul unui joc bun al nostru am făcut două greșeli nu grave, ci foarte grave și am primit două goluri. Ocazii am avut și după, dar ăsta e fotbalul. Mai sunt șapte etape și noi vom juca fiecare meci la victorie”, a declarat Cornel Țălnar la finalul partidei, la Digi Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER