La mai bine de o săptămână de la meciul Dinamo – Steaua, care a decis campioana, antrenorul „câinilor“ și-a dezvăluit strategia câștigătoare: a forțat pe la Rădoi, fiindcă e lent.
"Un meci ca acesta n-a mai fost pe stadionul Dinamo de zeci de ani! De-a lungul timpului, au mai existat derby-uri cu miză între Dinamo și Steaua, dar ca acum, să se decidă titlul de campioană, niciodată! Două meciuri de referință am în toată cariera mea. Ca jucător, cu Hamburg, în Liga Campionilor, și acum, ca antrenor. Ambele cu Dinamo. Cum am blocat Steaua? Am cerut dublaj permanent la Mendoza, Moreno și Dică. Apoi, am mizat pe viteza lui Bratu și pe inteligența lui Dănciulescu. Așa am reușit să o învingem pe Steaua! Lui Bratu i-am spus să forțeze pătrunderea prin zona centrală, fiindcă fundașii Rădoi și Ghionea sunt mai lenți." a declarat Talnar într-un interviu acordat EVZ. El infirmă zvonurile conform cărora Mircea Rednic a stabilit strategia pentru meciul cu Steaua: "Numai eu am făcut echipa. Cu Rednic nu m-am văzut deloc. Cu Dinu m-am întâlnit, dar e normal, doar e nașul meu."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER