Țălnar: „Echipa a făcut spectacol în repriza secundă”

Cornel Țălnar a părut destul de mulțumit de evoluția „câinilor”,
deși Dinamo s-a impus cu doar 1-0 în partida cu Gaz Metan Mediaș,
în condițiile în care a jucat timp de o oră în superioritate
numerică.

Tehnicianul este de părere că scopul final a fost atins și nu
poate să spună că evoluția a fost altfel decât bună, atâta timp cât
echipele mici i-au pus mari probleme clubului din Ștefan cel Mare,
în acest sezon.

Cred că a fost penalty la Cristea în prima repriză, dar nu
vreau să comentez mai mult. Poate că nu e o victorie cum ne-am fi
așteptat, dar important e că am câștigat. Echipa a oferit un
spectacol deosebit, în special în repriza a doua. Dedicăm victoria
tuturor fanilor. Cel mai mult mă bucur că echipa joacă și, de data
asta, am și câștigat. Sper în recuperarea unor jucători precum Zicu
sau Cristea (n.r. Adrian), care acum sunt apostrofați de fani. Eu
nu pot decât să îi bag și să sper că se vor revanșa prin joc. Dacă
vor da goluri pentru Dinamo, fanii îi vor ierta.
„, a spus
„Țânțarul” la conferința de presă.

Publicat: 02 04. 2010, 22:48
Actualizat: 02 04. 2010, 22:49