Țălnar le-a făcut ieri elevilor săi un cadou nesperat în această perioadă:** mingea! VEZI IMAGINI!

Țălnar le-a făcut ieri elevilor săi un cadou nesperat în această perioadă:** mingea! VEZI IMAGINI!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Eeeee! Facem fotbal!”, s-a auzit vocea lui Torje la
coborârea din autocar. Exact ca un elev de generală care scapă la
ora de sport de „gimnastica” profesorului și are liber să bată
mingea în curtea școlii.

Era semnalul că abia în a treia zi de cantonament dinamoviștii
au avut voie să atingă mingea. Adică să facă ceea ce le place mai
mult. Imediat s-au găsit și porți, doi bușteni ascuțiți, iar
arbitru de tușă sau „Ionel Popa din Pașcani”, așa cum a fost
botezat de Goian, este secundul Ganea. Nu trece mult timp și încep
foarfecile. Primul încearcă Diabate, dar „Prințul” Cristea îi arată
cum se face. Două goluri spre oftica adversarilor și N’Doye
simulează o criză de nervi la adresa aceluiași „Ionel Popa din
Pașcani”. „O, man, m-au făcut cu arbitrul!”.

„Cât
era?! 3-3?”

Senegalezul se tăvălește pe jos, în timp ce din partea cealaltă –
unde Zicu se ocupă de „foarfeci” – se aud două fluiere și vocea
„Țânțarului”. Urmează vreo 25 de minute de alergare și „câinii” mai
primesc o porție de fotbal. „Cât era, mă, 3-3?! O luăm de la zero”.
Pulhac pune mâna pe minge și primește o ploaie de înjurături. „Nu e
voie cu mâna, băăă!” și restul bip‑uri. „Ganezu'” se consultă cu
Dolha și lasă jocul să meargă. Intervine din nou Țălnar și se merge
la panta „moartea căprioarei”. Dispare zâmbetul, se ridică
sprâncenele, antrenorul scoate cronometrul, iar fotbaliștii mai
bagă o porție. De data asta de fugă.

E
oficial: Ganea a pus ghetele-n cui

🙂
Dacă de obicei Ionel Ganea aleargă cot la cot cu elevii lui Țălnar,
la cel de-al doilea antrenament de ieri al „câinilor”, secundul a
avut rol de arbitru. Mai mult, fostul internațional a etalat o
pereche de încălțăminte atipică pentru un echipament de fotbalist,
dar foarte practică pentru condițiile de la Poiană. „Ghetele sunt
ude, le-am lăsat la uscat”, a explicat „Ganezul” .

Un
puști s-a pregătit cu dinamoviștii

Alături de dinamoviști s-a antrenat ieri și un puști, care se pare
că a jucat la juniorii celor de la FC Brașov. Acesta a fost adus de
către tatăl lui Gabi Tamaș, iar staff-ul tehnic a acceptat ca el să
se pregătească alături de „câini”. Cu siguranță, tânărul nu va fi
păstrat și poate fi o variantă pentru juniori sau pentru Dinamo II,
dacă va convinge.

Daminuță respectă
veteranii

În timpul antrenamentului de ieri, Cristian Daminuță a cerut o
sticlă cu apă. Imediat, Florin Bratu a venit și l-a rugat pe
timișorean să-i oprească și lui o gură, moment în care fostul
interist i-a oferit sticla și a exclamat. „Bratone, eu trebuie să
beau după tine, nu invers!”. Flatat, atacantul a zâmbit și a
revenit la antrenament.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Un fost elev al lui Dan Petrescu l-a pus la punct pe ”Bursuc”, după CFR - Rapid! Discursul antrenorului, de neînţeles: ”E rupt de realitate”
Un fost elev al lui Dan Petrescu l-a pus la punct pe ”Bursuc”, după CFR - Rapid! Discursul antrenorului, de…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 12.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 12.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×