Țălnar nu se teme: **”Noi trebuia să îi dăm 6 Stelei! Ando nu mă poate surprinde”

Cornel Țălnar speră ca perioada extrem de slabă a lui Dinamo să
se încheie odată cu derby-ul din Giulești, când „câinii” au ocazia
să se reabiliteze în fața suporterilor și să își aconteze locul de
Europa League.

Avem cinci puncte în fața Rapidului și nu este un meci
capital, este doar un meci important. Cred în băieți și sper ca
dușurile reci din ultima vreme să-i trezească. În meciurile tari,
jucătorii trebuie să se motiveze singur, să-și arate adevărata
valoare
„, a spus antrenorul lui Dinamo, la conferința de
presă.

Tehnicianul lui Dinamo se va confrunta cu Andone, cel care în iarnă
a fost foarte aproape de o descindere în Groapă. Țălnar este de
părere că rolul antrenorilor într-o astfel de dispută nu este atât
de important, având în vedere că cei doi se cunosc extrem de bine
și nu se pot surprinde.

Andone n-are cu ce să mă surprindă, pentru că și eu știu
‘primul 11’ al Rapidului. O victorie în Giulești ar însemna enorm
pentru moralul echipei. Ne dorim să avem cinci meciuri, cinci
victorii, dar e foarte greu.
„, a explicat Țălnar.

Întrebat dacă Dinamo ar putea vreodată să aibă soarta Stelei, care
a plecat umilită din Giulești, „Țânțarul” a punctat: „Și
noi trebuia să le dăm cel puțin cinci goluri Stelei. Nu ar fi
surprins pe nimeni dacă le dădeam 6-0. Numai că noi din 10 ocazii
am dat două goluri, iar Rapidul a fructificat toate ocaziile. Sper
să ne întoarceam cu cel puțin un punct din Giulești

În ceea ce privește momentele tensionate din Ștefan cel Mare,
tehnicianul susține că a anticipat că lucruri din exterior vor
tulbura apele la echipă: „V-am zis că o să apără astfel de
momente, pentru că în ultimii ani n-a fost posibil să avem liniște
la acest club. Și cu liniște, și fără, aici se cere performanță,
pentru că Dinamo e un brand

Publicat: 30 04. 2010, 17:33
Actualizat: 30 04. 2010, 18:11