Cornel Țălnar va face parte din staff-ul lui Ioan Andone la Dinamo, însă anunță că va pleca imediat, daca simte că prezența sa în cadrul clubului e mai mult „de formă”. Fostul principal al „câinilor” are planuri mari pentru următorul sezon și spune că vrea să pună umărul la prima calificare a clubului ‘roș-alb’ în grupele Champions League.
„Vă dați seama că nu voi accepta să fiu doar de decor. Dar eu cred că ‘unde-s doi puterea crește’ și, împreună cu Andone, să ducem echipa cât mai sus. Dacă se poate, chiar în Liga Campionilor. Cornel Dinu este un simbol al clubului și ar fi păcat ca el să părăsească clubul.
În primele șapte etape din retur am jucat cel mai bun fotbal din România, dar după a apărut acel șoc și am intrat în derivă. Dacă aveam parte de liniște și eram lăsați să lucram eu zic că am fi putut câștiga chiar și campionatul. Nu s-a stricat totul din cauza lui N’Doye. El e unul din cei mai buni jucători din țară. A avut un ‘clinch’ cu Bratone, dar după s-au calmat apele. Totul s-a rput după meciul din cupă, cu CFR„, a declarat Cornel Țălnar la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER