Cornel Țălnar și Dinamo au ratat o bună oportunitate în această seară, când doar ghinionul a făcut ca Cristea & co să nu marcheze. „Câinii” au dominat aproape total prima repriză și se pot declara nemulțumiți după punctul scos pe terenul gorjenilor.
Tehnicianul lui Dinamo nu își explică de ce elevii săi au ratat cu atâta nonșalanță ocazii clare și speră ca pe viitor jucătorii să nu mai fie la fel de superficiali în fața porții.
„Din păcate, azi am ratat câteva situații, am dat și un gol perfect valabil, care ne-a fost anulat. Trebuie să recunosc că am întâlnit o echipă motivată, dar puteam învinge fără probleme. Poate i-am privit de sus pe cei de la Pandurii, vom analiza ce s-a întâmplat în seara asta și sper ca aceste ratări să nu ne mai priveze de victorii în următoarele partide.”, a spus „Țânțarul” la Antena 1.
Dinamo s-a impus în acest campionat în majoritatea derby-urilor, dar a pierdut puncte, neașteptat de ușor, cu echipele aflate în coada clasamentului: „Pierdem puncte cu mare ușurință, ar fi trebuit să avem 2, 3-0 după primele 45 de minute. Aveam o serie bună, însă lipsa de concentrare ne costă„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER