Țălnar și-a obligat jucătorii să uite de Steaua:** „Trei puncte cu Bistrița sunt la fel de prețioase”
Tehnicianul dinamovist Cornel Țălnar a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că trei puncte în meciul cu Gloria Bistrița, din etapa a XXIX-a a Ligii I, sunt la fel de importante ca punctele din derbiul cu Steaua, programat peste două runde.
”La prima vedere pare un meci ușor cu Bistrița, dar va fi nu greu, foarte greu. Le-am spus jucătorilor să trateze foarte, foarte serios acest joc. Trei puncte cu Bistrița sunt la fel de prețioase ca și trei puncte cu Steaua. Lotul pe care îl avem la ora actuală este foarte, foarte subțire. Le-am spus să uite de Steaua, mai e o săptămână! Sunt caractere, sunt jucători care trag din dinți la fiecare joc. Ar fi o dezamăgire, nici nu mă gândesc, Doamne-ferește, să nu luăm trei puncte la Bistrița!’‘, a spus tehnicianul dinamovist.
El a precizat că mijlocașul Cătălin Munteanu, indisponibil din cauza unei accidentări, însoțește echipa în deplasări: ”Cătălin e noul nostru conducător, între ghilimele. E prezent la toate antrenamentele, își face recuperarea, vine cu noi ca șef de delegație. El crede că în șase luni poate să revină pe teren, noi îl așteptăm”.
În opinia lui Țălnar, Dinamo trebuie să aducă cel puțin 6-7 jucători peste ce are la ora actuală.
Cornel Țălnar speră ca Dinamo să câștige derbiul cu Steaua, pe care o consideră deja campioană: ”Hai să fim serioși, Steaua e campioană de zece etape! Vrem să îi batem și sperăm să îi batem! Ei s-ar putea să fie campioni și dacă îi batem noi. Ei pot să ia titlul pe Arena Națională și cu o înfrângere în fața noastră. Pierd ceilalți și rămâne diferența de puncte care, matematic, le asigură campionatul. Ar fi frumos un model ca în Spania și Anglia, adversarii să îi aplaude… Eu, și când jucam, eram dușmani de moarte iar când se termina eram cei mai buni prieteni. Dacă adversarul a fost mai bun, îl aplaudăm și s-ar putea la anul să fim noi mai buni, să ne aplaude ei. Dacă-s mai buni, jos cu pălăria, bravo lor!’‘.
El a mai spus că nu ar fi normal ca steliștii să fie premiați la meciul cu Dinamo. ‘‘Nu e normal și nu e firesc! Trebuie să fie premiată pe stadionul care este gazdă. Pe care toți spectatorii, care îi iubesc, să îi aplaude. Orice echipă care câștigă titlul trebuie premiată și aplaudată pe propriul teren”, a adăugat Țălnar.
Partida Gloria Bistrița – Dinamo București, din etapa a XXIX-a a Ligii I se va disputa vineri, de la ora 20.30.