Nsaliwa Tamandani (foto, în stânga), poreclit „Tam” în Grecia, spune că a auzit de interesul Rapidului de la colegul său Ilie Iordache, alături de care își dorește să joace în Giulești.
-„Tam”, te vrea Rapidul. Ce faci, vii în Giulești? -Eu sunt interesat, dar încă n-am fost anunțat oficial nici de clubul meu, nici de către agent. Am auzit despre interesul românilor de la colegul meu, Ilie Iordache. Știu că și el este aproape de Rapid și ne-ar plăcea să venim la București împreună.
-Rapid cam are probleme cu banii. Ești un jucător scump? -(râde). Îmi știu prețul, dar nu cred că ar fi o problemă banii. Oricum, prioritar pentru mine este să joc, pentru că în ultimul timp n-am prea prins prima echipă la AEK. Oricum, de bani se ocupă agentul meu.
-Ai referințe bune despre Rapid sau cauți și tu pe internet? -N-am nevoie de internet. Știu multe despre Rapid de când a evoluat anii trecuți în Cupa UEFA. Este o echipă foarte bună, care vrea titlul în fiecare an. Rapid este foarte cunoscută, dar, oricum, notorietatea nu este prea importantă în acest moment.
50 de mii de euro va plăti Rapidul pentru Nsaliwa Tamandani, jucător care a marcat un singur gol din 2007 și până acum pentru AEK Atena, din postura de închizător
72 de meciuri a jucat Nsaliwa în Grecia pentru Panionios și AEK Atena, înscriind în total trei goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER