Tamaș a semnat cu CFR Cluj: „E o mutare pentru cariera lui, nu a fost vorba de bani! Problemele extrasportive vor dispărea”

Transferul lui Gabi Tamaș la CFR, mutare anunțată în exclusivitate de ProSport, este de acum oficial. Impresarul fotbalistului, Florin Manea, a confirmat că fundașul va evolua în Gruia și chiar a precizat că în această dimineață efectuează primul antrenament cu ardelenii.

Manea a precizat că Tamaș a ales o echipă din România pentru a-și relansa cariera și pentru a demonstra că poate sta departe de scandaluri, iar oferta financiară nu a fost un criteriu primordial pentru stopper-ul în vârstă de 29 de ani.

„Dorința lui Gabi este să joace, iar cei de aici ne-au înțeles. Ei aveau nevoie de el, el de ei și am ajuns la o înțelegere. E o mutare pentru cariera lui, nu a fost vorba de bani. Dar să nu credeți că cei de la CFR ne-au jignit cu vreo sumă mică. Erau și variante de afară, însă el avea nevoie de o echipă care să-i ofere încredere. Gabi mi-a spus aseară că indiferent de ofertă vrea să rămână la Cluj pentru că a fost primit foarte bine.

De asta a și ales să rămână la CFR: vrea să demonstreze că poate sta în România și nu va apărea în niciun scandal. Problemele extrasportive vor dispărea. E la antrenament acum, mă uit la el cum aleargă”, a declarat Florin Manea la DolceSport.

Ultima dată când Tamaș a evoluat în România a fost în sezonul 2008-2009 când a fost împrumutat de Auxerre la Dinamo. Pentru „câini” a jucat 34 de partide și a marcat două goluri în acea perioadă.
 

Publicat: 09 10. 2013, 11:14
Actualizat: 09 10. 2013, 11:18