Gigi Becali pare că dă înapoi în cazul lui Jugurtha Hamroun. Mijlocașul algerian a fugit de la echipă înaintea meciului cu Sparta Praga, dar acum patronul e gata să-l reprimească în lot, gândindu-se că-l va putea vinde pe o sumă importantă de bani. Joi, Becali i-a dat replica lui Gabi Tamaș, fundașul care amenințase că va face și el la fel ca Hamroun dacă algerianul nu e pedepsit exemplar.
Patronul stelei i-a transmis un mesaj clar lui Gabi Tamaș: el conduce la Steaua, el decide și nu e obligat să se justifice în fața nimănui, cu atât mai puțin în fața fotbaliștilor pe care-i plătește: „Nu jucătorii Stelei hotărăsc ce se întâmplă cu Hamroun, că nu ei dau banii, ei sunt angajați și singura obligație a mea e să le dau salariile și să le respect contractele, nu dau eu raportul ce fac cu ceilalți jucători”, a spus Becali, la Digi Sport.
După meciul cu Sparta Praga, când a apărut informația că Hamroun ar putea fi reprimit în lot, Tamaș a comentat acid situația creată de mijlocașul algerian, cerând o pedeapsă similară cu cea primită de el în momentul în care antrenor era Mirel Rădoi: „Eu am fost în aceeași situație și am fost dat afară. Dacă eu am fost dat afară, înseamnă că cel care greșește trebuie să plătească. Nu știu care e decizia patronului. Dacă va fi primit, atunci aș face și eu ce a făcut el.
Ce facem? Eu sunt dat afară și alții reprimiți? Trebuie să plătească, într-un fel sau altul. Mie nu mi-au dat amendă. Eu am făcut o prostie, el a făcut o prostie și mai mare, că a plecat din țară. Trebuie să răspundă. E matur. A greșit, plătește”, declara Tamaș, la câteva minute după meciul cu Sparta Praga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER