„Tamaș și beat joacă mai bine decât fundașii care sunt acum în România!” Reacția promptă a lui Gabi când a auzit asta | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Gabi Tamaș (36 de ani) a fost invitat în emisiunea ProSport Live, difuzată de luni până vineri, de la ora 10:00, și a vorbit despre echipa națională. Fundașul a ascultat și întrebările venite pe Facebook-ul ProSport și a reacționat imediat când un telespectator i-a transmis: „Tamaș și beat joacă mai bine decât fundașii care sunt acum în România!”.
„Nu, eu nu mă iau după ce scrie lumea. Când te duci la echipa națională și se întâmplă să ai un meci prost, te demolează o țară întreagă. Acum e un moment critic. Toată lumea trebuie să se gândească că cei mai în formă jucători trebuie să meargă la națională.
Nu pot să comentez deciziile antrenorului. Nu voi spune niciodată nimic dacă nu sunt convocat. Dacă acel om pus pe bancă a luat o decizie, înseamnă că n-am muncit și n-am jucat mai bine decât ceilalți. Când aud imnul României simt aceeași emoție pe care o simțeam când aveam 19 ani”, a declarat Gabi Tamaș la ProSport Live.
Sunt binecunoscute escapadele nocturne pe care Gabi Tamaș le-a avut de-a lungul carierei sale, aceasta fiind cauza pentru care i s-a pus o etichetă de băiat rău din partea fanilor fotbalului.
Gabi Tamaș: „Am învățat să alerg la 30 de ani!”
„Eu am învățat să alerg și la 30 de ani. Vorbesc serios. Pe Giuseppe Sannino, antrenorul lui Honved, l-am avut la Watford și mi-a arătat niște chestii la 30-31 de ani. Mi-a explicat: «Bă, Gabi, nu faci mișcarea asta bine! Și să îți arăt de ce.» și mi-a pus trei conuri și mi-a zis «Ia aleargă cum alergi tu și aleargă cum îți spun eu să vezi ce timp scoți». Dar tu dacă ești lemn, Tănase, și nu asculți să iei lucrurile bune… Toți oamenii avem lucruri bune și proaste. Niciun antrenor nu e perfect”, a mai spus Gabriel Tamaș, la ProSport Live.
Gabi Tamaș a jucat de-a lungul carierei pentru FC Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, Weste Bromwich Albion, CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford, FCSB, Cardiff City, Hapoel Haifa, iar în prezent evoluează pentru Astra Giurgiu.