Tânărul Alexe vrea să-i îndeplinească visul lui Borcea:** „Vreau să ajungem acolo, mai ales că se dorește asta de mult timp”

Marius Alexe este fericit că Dinamo a reușit o victorie la scor, 4-0 cu cei de la Zimbru Chișinău. Mijlocașul grupării din Ștefan cel Mare spune că astfel de victorii sunt importante pentru moralul echipei și speră că finalul campionatului o va prinde pe Dinamo tot pe primul loc.

„Eu am tras la poartă, poate a deviat-o și Bălașa, însă eu mă bucur că am reușit să câștigăm. Și rezultatele contează într-un anumit fel, pentru că îți dau un altfel de moral în campionat. Am avut ghinion în partidele precedente. Eu spun că avem o echipă competitivă în care fiecare poate ajuta pe un post pe care este nevoie.

Ne uităm pe internet și vedem ce se vede în țară. Sper să se încălzească, pentru că am făcut o pregătire foarte bună și ar fi păcat să o pierdem în cazul în care s-ar amâna returul campionatului.

Eu zic că va fi un campionat strâns, care se va juca până la final. Omogenitatea este punctul forte al lui Dinamo, suntem un grup unit și asta se vede la fiecare meci. Oricine visează să joace în Champions League, îmi doresc să ajungem acolo, mai ales că se vrea asta de mult timp și nu s-a reușit„, a declarat Marius Alexe la DigiSport.

Publicat: 06 02. 2012, 19:59
Actualizat: 06 02. 2012, 20:18