Ciprian Tănasă va juca până în vara viitoare la echipa din Dealul Copoului și speră să aducă ieșenilor cât mai multe puncte prin golurile sale.
Atacantul nu va avea voie să evolueze în meciurile cu Universitatea Craiova, echipă de care este legat pentru încă trei ani. „Așa este stipulat în contract. Este normal ca cei de la Craiova să-și ia măsuri de siguranță. Am venit la Iași cu inima deschisă, voi fi ca la mine acasă. Sper să marchez cât mai multe goluri“, a spus Tănasă.
Atacantul recunoaște că nu s-a acomodat la Craiova, dar este convins că va reveni cu forțe proaspete după ce-i va expira împrumutul la Poli Iași: „Aveam nevoie de o schimbare. Nu mi-a mers jocul. Am avut și ceva probleme cu o accidentare, dar acum sunt bine. Mă voi întoarce la Craiova în vara viitoare cu gândul de a juca titular. Și la Iași îmi doresc să prind primul unsprezece. Nu-mi place banca de rezerve. Nu mi-e teamă de concurență. Știu că la Iași sunt atacanți buni, dar locul meu este în echipa de bază“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER