Cristian Tănase a reușit azi golul carierei, în disputa amicală câștigată de campioană cu 8-0 în fața lui Zărnești.
Concret, căpitanul Stelei, despre al cărui dribling mulți spun că e previzibil, a reușit să surprindă toată apărarea adversă. A driblat șase jucători înainte de a marca, amintindu-le coechipierilor de golul marcat de Messi în urmă cu mai puțin de o lună, în finala Cupei, cu Bilbao.
La final, Gabi Iancu, autor al unei duble în partida de astăzi, a glumit cu decarul campioanei. „Sper sa fi vazut cineva golul ăsta al lui Tanase! Să plece odată, că de 6 ani așteaptă!„, a spus Iancu, spre amuzamentul tuturor, potrivit Sport.ro.
Cristi Tănase a primit acceptul lui Becali de a se transfera contra sumei de 1 milion de euro, patronul considerând că mijlocașul și-a făcut pe deplin datoria față de Steaua. Deși în trecut visa să obțină 3-4 milioane pe cel poreclit „Dodel”, pretențiile au scăzut tocmai pentru a-i facilita acestuia mutarea. Deocamdată, însă, nu există o ofertă concretă pentru Tănase, astfel că el s-a prezentat la reunirea campioanei și a plecat în primul cantonament al verii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER