Tănase a scăpat lejer după incidentul din club:** rămâne cu banderola și nu va plăti nicio amendă!

După ce cu o zi înainte a ținut capul de afiș al ziarelor pentru
scandalul din discotecă, Cristi Tănase (foto) s-a prezentat ieri la
reunirea Stelei. A fost destul de tăcut și și-a văzut doar de
antrenament. Tot ieri, Poliția și cei care dețin discoteca din
Oltenița, unde stelistul s-a bătut cu un interlop local, au emis
fiecare un comunicat oficial. Mult mai amuzant cel al
Poliției.

La reunirea de ieri, toți ochii erau ațintiți asupra lui Cristi
Tănase. Cu toate că majoritatea celor prezenți se așteptau să-l
regăsească pe căpitanul steliștilor destul de „avariat”, lucrurile
n-au stat tocmai așa. Căpitanul roș-albaștrilor a știut să mascheze
perfect incidentul prin care a trecut în urmă cu aproape 48 de ore.
„Dodel” s-a prezentat la primul antrenament din 2011 cu o atitudine
relaxată, ba mai mult, le-a zâmbit tuturor, urându-le „La mulți
ani!” și ziariștilor prezenți. Chiar și colegii săi s-au comportat
absolut normal față de acesta, găsindu-și timp să glumească și să
povestească despre vacanțele petrecute de fiecare.

Tănase nu va fi amendat de club, deoarece se afla în timpul lui
liber, și nu a fost el cel care a provocat incidentul. Ba, mai
mult, el își va păstra și banderola.

Poliția:
„N. Maria a tras-o de păr pe G. Diana”

La o zi după incident, poliția a emis un comunicat în care explică
rezultatul propriei anchete. Căpitanul Stelei a ajuns să fie
menționat de către polițiști cu inițiala numelui de familie, „T”,
exact ca la știrile în care se pomenesc infractorii și victimele
lor. Ce au descoperit polițiștii? Că T. Cristian, căpitanul Stelei,
a avut o altercație fizică cu N. Florin, adică interlopul, în care
și-au aplicat reciproc lovituri cu picioarele și cu pumnii, după ce
acesta din urmă o agresase pe iubita fotbalistului, G. Diana.
Ulterior, N. Florin a revenit la discotecă însoțit de fratele său,
de mama sa și de alte trei-patru persoane! Mama interlopului a
tras-o de păr pe G. Diana, moment în care i-a sărit în ajutor un
prieten al fotbalistului. Dar acesta s-a ales cu o sticlă în cap.
Până la urmă, personalul de pază al discotecii i-a îndepărtat pe
agresori din local și lucrurile s-au calmat.

Aqua Parc
susține că n-a fost violență fizică

Tot ieri, conducerea discotecii Aqua Parc a oferit și ea un
comunicat de presă, prin care se încearcă mascarea conflictului.
„În jurul orei 03:00, unul dintre clienți a venit la masa
fotbalistului pentru a purta o discuție cu acesta. După câteva
minute, cei doi au ieșit în curtea complexului, unde lucrurile au
degenerat, iar cei doi au recurs la îmbrânceli și trivialități.
Într-un timp foarte scurt, bodyguarzii firmei de pază a discotecii
au intervenit și au aplanat conflictul. Precizăm că nu s-a apelat
la violență fizică, niciunul dintre cei implicați nu a fost rănit
și nu s-au folosit arme albe”, a sunat comunicatul oferit
mass-media.

Publicat: 11 01. 2011, 02:58
Actualizat: 11 01. 2011, 08:39