Ciprian Tănasă a semnat un contract pe un an cu Poli Iași și spune că venirea sa în Moldova este un pas înainte.
„Am avut ceva probleme în sezonul trecut, la Craiova, dar sper ca prin venirea la Poli să scap și de ghinioane. Am avut probleme și cu antrenorul, dar nu mai contează. Mi s-a oferit această șansă să joc la Iași și am ales-o fără să stau prea mult pe gânduri. Am venit la Iași pentru că Poli este un club serios de tradiție. A fost cea mai bună soluție pentru mine și sper să-mi dovedesc în sezonul care urmează că am făcut cea mai bună alegere”, a declarat Tănasă.
Nu joacă împotriva Craiovei
Atacantul lui Poli a adăugat că nu are drept de joc împotriva Craiovei în campionatul următor, în contractul de împrumut fiind stipulată această clauză. „Cele două cluburi s-au înțeles ca eu să nu joc în meciurile cu Craiova. În tur, oricum nu pot, pentru că sunt suspendat, dar nu voi evolua nici în retur. Cu cine țin? Cu Poli, normal. Este echipa care mă plătește și este normal să joc pentru ea”, a mai spus Tănasă, autorul unui hat-trick în chiar primul meci din campionatul trecut, împotriva Farului.
Tănasă a precizat că nu se sperie de concurența din linia de atac, în condițiile în care pe lângă Bâlbă și Pălimaru au mai venit patru jucători ofensivi în această vară. „La orice echipă concurența este benefică. Nu poate aduce decât rezultate”, crede Tănasă. În privința locului pe care îl va ocupa Poli la finalul stagiunii, fotbalistul venit din Bănie este optimist: „Avem un lot valoros, echilibrat și cred că putem termina în primele șase-șapte locuri”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER