Tănase, arestat de propria familie**
Tevatura stârnită în jurul relației amoroase pe care o are în
prezent Cristi Tănase e pe cale să ia sfârșit. Familia
fotbalistului a decis să se implice în această problemă și îl va
izola o perioadă pe „Dodel”.
Spre deosebire de perioada Bergodi sau de începutul mandatului
său, Mihai Stoichiță a putut și l-a folosit pe Tănase cel puțin o
repriză, dar evoluțiile mijlocașului n-au impresionat. Explicația a
găsit-o Gigi Becali: „Bomba sexy!”. Imediat s-au luat și
măsuri.
Sărbătorile, cu familia
Se pare că mama fotbalistului și-a pierdut răbdarea în ceea ce o
privește pe prietena acestuia și va lua măsuri drastice. Dacă până
în prezent venea doar o zi sau două din săptămână la București
pentru a-i face menajul lui Cristi, aceasta vrea să petreacă, până
la pauza de iarnă, cât mai mult timp în Capitală. Imediat după
aceea, „Dodel” va fi convocat de familie la Pitești pentru a
petrece împreună perioada Sărbătorilor, dar, bineînțeles, fără
„bomba” Iulia. Cum la câteva zile după Revelion Steaua va pleca în
cantonamentul din Turcia, apropiații lui Tănase speră ca perioada
îndelungată de izolare s-o dezarmeze pe actuala iubită a
mijlocașului.
N-am vorbit cu Tănase, dar îi tot transmit mesaje să o termine cu
fata aia, dacă vrea să devină fotbalist
Gigi Becali, finanțator Steaua