Tănase, „Domnu’ Problemă”

Tănase,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Tănase a intrat pe mâna medicului roș-albaștrilor, Radu
Paligora, imediat ce a ajuns în curtea celui mai titrat club din
fotbalul românesc. Și așa și-a petrecut o bună parte din era
„Ghencea”!

1,8 milioane de euro plătite pentru 50% din drepturile federative
pentru el. Titular de drept, lăudat de patron, cu trei goluri
marcate, dar și o listă de accidentări mai impresionantă decât suma
de transfer. Adus la Steaua în august 2009, după ce suferise o
ruptură musculară într-un amical al lui FC Argeș, accidentarea a
recidivat după primul antrenament!

Abces în
Bulgaria, trei săptămâni pe bară!

Povestește un oficial stelist: „Eram în cantonament în Bulgaria în
februarie 2010. Ne‑am despărțit seara, iar a doua zi ne-am trezit
cu el la masă cu gura umflată. Din cauza unei infecții la o măsea,
a făcut un abces groaznic, iar apoi a trebuit să-l operăm de
urgență. A lipsit și atunci de pe teren în jur de trei
săptămâni”.

Și-a rupt
degetul în Turcia

Cristi Tănase a suferit o altă accidentare stupidă în ultimul
cantonament al Stelei efectuat în această iarnă în Turcia. După un
duel banal cu un adversar la mijlocul terenului, „Dodel” a alunecat
și a căzut pe mâna stângă. Diag-nosticul: fractură de metacarp 5
și… o lună pe bară!


40 de meciuri
a evoluat Cristi Tănase în tricoul roș-albastru

9 prezențe a bifat mijlocașul
stelist pentru echipa națională a României, reușind să înscrie o
singură dată

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
"O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu". Noi stenograme în dosarul Geţia. Liderul grupării a detaliat cum l-ar fi pus…
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
Au fost extrem de multe lucruri mincinoase! Diana Şucu a dezvăluit cum s-a despărţit, de fapt, Dan Şucu de prima soţie: Atunci a spus Stop!
Au fost extrem de multe lucruri mincinoase! Diana Şucu a dezvăluit cum s-a despărţit, de fapt, Dan Şucu de prima…
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Călin Georgescu, interzis de CCR? Verdictul care închide definitiv discuția: Avem precedent
Călin Georgescu, interzis de CCR? Verdictul care închide definitiv discuția: Avem precedent
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Istoria Zilei Internaţionale a Femeii în România şi în lume
Istoria Zilei Internaţionale a Femeii în România şi în lume
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×