Tănase își apără un coleg și îl contrazice pe Becali: „Nu îl poți judeca. E valoros, ne va ajuta”
Florin Tănase (24 de ani) i-a luat apărarea noului său coleg Adrian Stoian, care a fost aspru criticat de finanțatorul Gigi Becali după primul meci al campionatului, cu Dunărea Călărași, scor 1-1.
În conferința de presă premergătoare jocului cu FC Hermannstadt, Florin Tănase a subliniat faptul că Stoian are nevoie de mai mult timp de acomodare: „Ne ințelegem foarte bine cu nou-veniții. Nu poți să judeci un fotbalist după 50 de minute jucate. Stoian e un fotbalist valoros, care ne va ajuta cu siguranță”
Stoian a revenit în campionatul României după o perioadă lungă petrecută în Italia și era văzut drept un transfer de calitate pentru FCSB. Mijlocașul a fost titular în prima partidă din 2019 a roș-albaștrilor, însă nu a impresionat și a fost schimbat după doar 51 de minute. La final, Becali a izbucnit în stilul său caracteristic, declarându-se foarte nemulțumit de fostul jucător de la Crotone.
„Cum să iei campionatul cu Stoian? N-ai cum să iei campionat așa! Eu nu cred în Stoian. Nu cred că e mare fotbalist. Poate să spună cine o vrea și cine n-o vrea. Nu cred, l-am văzut aseară. Eu l-am luat pentru că mi-au spus alții. Eu cred că am dat lovitura, și o să vedeți dacă mă pricep la fotbal, cu Matei. El e fotbalist de mare clasă”, a declarat Becali după jocul cu Dunărea
FCSB – Hermannstadt, luni de la ora 20:00, pe Arena Națională.
„Ne dorim foarte mult să câștigăm, cei de la Hermannstadt au o echipă bună, cu experiență, care se apăra foarte bine și joacă pe contraatac. Ne dorim prima victorie, să mulțumim și patronul, pentru că dorește tiki-taka”, a declarat Tănase despre jocul din Liga I Betano.