Tănase nu-i sperie pe „gaziști”
Meciul cu Steaua, care va avea loc sâmbăta viitoare, la Mediaș, de la ora 20.45, este așteptat cu sufletul la gură de Alex Muntean, mijlocașul care a debutat în Liga I în acest sezon.
„Nu-mi vine să cred că jucători pe care îi vedeam anul trecut doar la televizor acum îmi sunt adversari”, s-a confesat Muntean.
Acesta știe că l-ar putea avea ca adversar direct chiar pe Cristi Tănase, noua speranță a Stelei, dar spune că acest lucru îl ambiționează. „Îl aștept la Mediaș, dar îl anunț că nu va fi menajat. Vom lupta până la capăt pentru șansa noastră. Voi încerca să fiu mai bun ca el”, spune puștiul descoperit de antrenorul Cristi Pustai la meciurile de fotbal în sală.