Tănase, pe dreapta

Decimați din cauza suspendaților și a accidentaților, steliștii
vor efectua modificări serioase în formula de start. Rezervă la
Alba Iulia, Cristi Tănase va fi distribuit de Stoichiță, în
premieră, pe flancul drept.

Folosit ba pe stânga, ba în centru, ba al doilea vârf, la partida
cu Astra, de mâine, „Lippi” îl va utiliza pe mijlocașul piteștean
pe flancul drept. Motivul? Szekely este accidentat, iar Nicoliță
este suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene. „Nu are
cine! Nici Arman, nici Artiom nu pot evolua pe banda dreaptă, iar
singurul care ar putea fi utilizat este Cristi Tănase, mai ales că
el la Pitești a mai evoluat pe flancul drept”, au dezvăluit surse
din staff-ul tehnic.

Intră Parpas

După „galbenul” primit cu timișorenii, Parpas și-a ispășit
suspendarea la partida cu Alba Iulia. Mâine, cu Astra, fundașul
cipriot va fi din nou titular în defensiva lui Stoichiță, acesta
făcând cuplu cu Jelev, după ce Baciu a comis o serie de erori în
înfrângerea rușinoasă cu ultima clasată.


3 posturi a schimbat Cristi
Tănase de la venirea în Ghencea: mijlocaș stânga, mijlocaș central
și vârf de atac


„Vamă”, ofertat din
nou
Președintele brașovenilor s-a întâlnit din
nou ieri cu Gigi Becali! Patronul din Ghencea i-a propus lui Dinu
Gheorghe (foto) să preia din vară frâiele roș-albaștrilor din
postura de președinte: „Mă gândesc serios la oferta asta. Problema
e că nu pot activa într-o conducere bicefală, cu Valeriu Argăseală.
Dacă plec de la Brașov, mi-aș dori să iau cu mine doi sau trei
jucători”, a spus Dinu Gheorghe.

Emoții pentru Kapetanos

Antrenorul naționalei Greciei, Otto Rehhagel, a anunțat cei nouă
stranieri convocați pentru lotul preliminar al CM din Africa de
Sud. Pe această listă se află și Pantelis Kapetanos. Totuși,
jucătorul echipei Steaua nu are încă asigurată prezența la Cupa
Mondială, selecționerul grec urmând să dezvăluie tocmai pe data de
1 iunie lotul final de 23 de jucători care va merge în Africa de
Sud.

Publicat: 04 05. 2010, 10:21
Actualizat: 04 05. 2010, 10:30