Tănase, rezervă!**

Adus în Ghencea ca o mare vedetă, Tănase a surprins mai mult
prin scandaluri decât prin evoluții foarte bune. Motivul este
dezvăluit chiar de patronul Becali, care o bănuie pe iubita
fotbalistului, Iulia, „că-l stoarce de puteri”.

Criticat de patron, fotbalistul a ajuns să nu se mai regăsească
deloc pe teren. Stoichiță a sesizat acest aspect și pare decis ca
în meciul de azi să-l țină pe banca de rezerve. La ședința de
pregătire de ieri, „Lippi” a avut o discuție cu staff-ul tehnic
referitoare la situația jucătorului: „Tănase nu poate evolua
titular, este mult prea afectat, nu-i stă deloc gândul la
fotbal”.

„Să dai
gol!”

După ce a aflat că nu va fi titularizat în partida cu
Universitatea, demoralizat, Tănase și-a sunat mama, discutând
printre altele și despre evoluția modestă a sa din meciul de la
Tiraspol. „Mamă, nu mă mai pot concentra deloc, nu știu ce se
întâmplă cu mine!”. Sfatul nu a întârziat să apară: „Piticule, să
dai un gol cu Craiova, ca să vadă lumea cât ești de fotbalist”,
i-ar fi transmis doamna Tănase.

Surdu –
Kapetanos, în atac

Cum Bogdan Stancu este accidentat și nu va face deplasarea în
Bănie, tehnicianul s-a gândit deja cu cine va alcătui formula
ofensivă. Kapetanos se află într-o formă grozavă și nu va lipsi din
atac, iar alături de el va fi titularizat Romeo Surdu. Columbianul
Moreno va fi lăsat doar pe banca de rezerve, urmând ca în partea
secundă să fie trimis pe teren.


Cristi a tot dat-o pe fata aia afară din casă, dar
se pare că își cere iertare în genunchi foarte
bine

Cristina Tănase, mama lui Cristi Tănase

Tănase este un jucător extraordinar! Are niște calități pe care rar
le găsești pe toate la un loc: e foarte tehnic, are viteză, scapă
cu ușurință de adversar și poate marca din orice
poziție

Mihai Stoichiță, antrenor Steaua



Publicat: 07 12. 2009, 10:10
Actualizat: 07 12. 2009, 10:31