Tănase se injectează!** Vezi când revine mijlocașul pe teren
Accidentat la spate în timp ce făcea duș înainte de meciul cu
Vaslui, Cristi Tănase urmează un program special. A stat o
săptămână departe de gazon, iar acum vine în fiecare dimineață la
Ghencea pentru a face injecții. La finalul acestei săptămâni va
intra în program normal, iar etapa următoare, Cîrțu este încrezător
că-l va avea la dispoziție.
Din 19 martie, mijlocașul roș-albaștrilor se confruntă cu probleme
medicale destul de serioase. Lovitura la spate l-a făcut
indisponibil pentru disputa cu vasluienii, iar meciul din Banat îl
va vedea de la televizor. Însă pentru derby-ul cu Oțelul este în
grafic. Cel puțin așa consideră stafful medical, care se ocupă
îndeaproape de accidentarea piteșteanului. Momentan, exercițiile la
sală sunt prioritare, apoi alergări ușoare, dar nu înainte ca
doctorul stelist să-l trateze. „În fiecare dimineață, Cristi Tănase
vine în Ghencea pentru tratament. Cu ajutorul injecțiilor,
recuperarea decurge foarte bine. La finalul acestei săptămâni,
Tănase se va putea antrena normal, iar în meciul cu Oțelul, Cîrțu
îl va putea folosi”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.