Tănase:** „Sper să câștigăm titlul”

După ce în primul cantonament a refuzat să discute cu presa,
fiind foarte concentrat asupra pregătirii, Cristi Tănase (foto) a
acceptat ieri un dialog cu ziariștii în Austria. „Dodel” a explicat
că, după ani de secetă, Steaua nu își mai permite acum să piardă
titlul și e sigur că venirea lui Victor Pițurcă e un argument
important pentru triumful în Liga I.

-Cristi, ploaia nu vă dă pace nici la Walchsee…

-Da, așa se pare. Și în primul cantonament am avut această
problemă, dar până la urmă suntem fotbaliști profesioniști și
trebuie să ne pregătim în orice fel de condiții. Oricum, sper că
vremea se va îmbunătăți.

-E acceptabil alt obiectiv în afara câștigării
titlului?

-Eu sper din tot sufletul să se întâmple acest lucru. Venirea lui
nea Piți ne-a mobilizat și mai mult, iar cu multă muncă și
concentrare, cu siguranță vom reuși să devenim campioni.

-În ultimul timp ai jucat pe mai multe posturi. Unde te simți cel
mai bine?

-Eu am jucat unde a fost nevoie de mine. Acum, nea Piți mă cunoaște
bine și sunt convins că pot da un randament bun unde dânsul îmi va
cere să joc. Pot să mă adaptez la mai multe sisteme, așa că nu cred
că vor fi probleme.

-Care e favorita ta de la Campionatul Mondial?

-Am urmărit atent competiția. Favorita mea a fost Brazilia, dar,
din păcate, a fost eliminată. Acum nu am nicio simpatie pentru vreo
echipă din cele rămase.

-Îți pare rău că a picat amicalul cu Real Madrid?

-Sigur că da. Am fi vrut să jucăm și noi contra unor fotbaliști așa
de mari cum sunt Kaka și Cristiano Ronaldo. Nu ai de foarte multe
ori ocazia să joci împotriva echipei Realului.


Dacă îl vom
asculta cu atenție pe Victor Pițurcă, sunt sigur că vom fi
campioni

Cristi Tănase, mijlocaș Steaua

Publicat: 07 07. 2010, 08:21
Actualizat: 07 07. 2010, 08:24