Târgu Mureș – Chiajna, încă un meci făcut praf de arbitri! Diniță: „Cum dă dai două penalty-uri pentru dueluri corp la corp?”
Înfrângerea de la Târgu Mureș, scor 0-3, l-a determinat pe antrenorul Concordiei, Laurențiu Diniță, să arate cu degetul spre brigada de arbitri, dar și spre proprii jucători.
„Nu se poate să dai două penalty-uri în astfel de dueluri. În fiecare meci sunt mai mult de zece lupte corp la corp în careu. Și noi am avut o fază asemănătoare în ultimele minute. Chiar dacă era deja 3-0, trebuia dat 11 metri, fiindcă s-ar fi judecat cu aceeași unitate de măsură. Nu-i acuz pe arbitri că greșesc intenționat, dar pe ei îi preocupă să iasă în față, să fie actorii principali. Să se gândească că fiecare echipă, indiferent dacă pierde sau câștigă, trebuie să o facă excluisv pe munca ei. După asemenea greșeli, nu pot rămâne nepedepsiți”, a declarat Diniță pentru ProSport.
Antrenorul Chiajnei, nu și-a iertat nici jucătorii, dar rămâne la părerea că echipa sa este prea mică pentru a putea scoate capul din subsolul clasamentului. „În primele 30 de minute, jucătorii mei nu au existat pe teren, dar apoi și-au revenit. Totuși, ce să le reproșez eu lor, când avem parte de asemenea arbitraje? Am pierdut și etapa trecută cu Astra, dar atunci arbitrii au fost impecabili. Suntem prea mici și de aceea ne este foarte greu să scoatem capul la lumină”, a încheiat Diniță.