Țărmul prea îndepărtat al lui Stoichiță

Steaua se scufundă, iar pe punte cântă orchestra. Președintele
executiv Valeriu Argăseală clipește galeș, topit tot în ochii
patronului Gigi Becali, și amândoi plutesc într-un dans ciudat, pe
o punte tot mai înclinată. Surzi și orbi la ce se întâmplă în jur,
cei doi nu văd sau nu vor să vadă cum membrii echipajului și
pasagerii se bat pe bărcile de salvare. Rada, Ghionea și Ochiroșii
sunt deja în larg, trăgând cu nădejde de vâsle. Cei mai disperați,
precum columbianul Dayro Moreno, au plonjat direct în apele
înghețate ale incertitudinii, părăsind siguranța aparentă de la
bord chiar cu riscul de a-și îneca viitorul fotbalistic. Alții,
precum Pleșan, caută în ultima clipă măcar un colac de salvare.

Jos, în cală, închiși la clasa a III-a, suporterii își strigă
zadarnic deznădejdea. Pentru ei, prinși pe vecie după gratiile
invizibile ale pasiunii pentru culorile roș-albastre, nu e putință
de scăpare. Nu pot și nici nu vor să se refugieze pe alte corăbii,
să-și găsească salvarea pe vase mai moderne și mai bine conduse,
precum Urziceni, CFR sau Vaslui. Fanii vor supraviețui sau vor muri
fotbalistic odată cu Titanicul lor roș-albastru.

Aisbergul crizei financiare a izbit în plin nava-amiral a
fotbalului românesc, dezastrul fiind amplificat de modul
inconștient și diletantist în care a fost condusă Steaua de cei
instalați la cârma unei construcții pe care n-au înțeles-o
niciodată. În toată povestea există și un ofițer de serviciu ale
cărui avertismente n-au fost luate în seamă. Antrenorul Mihai
Stoichiță a semnalat pericolul și pare singurul conștient că Steaua
ia apă. Pentru formația din Ghencea devine tot mai clar că singura
modalitate de a scăpa de naufragiul în mediocritate e cucerirea
titlului în acest sezon. Și, pe zi ce trece, tot atât de clar
devine faptul că Stoichiță nu mai are cu cine să atingă acest țărm
prea îndepărtat.

Publicat: 25 01. 2010, 11:00
Actualizat: 25 01. 2010, 11:00