TAS a confirmat depunctarea Oțelului
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a confirmat sancțiunea dictată de Comisia de Disciplină a FRF în cazul clubului Oțelul Galați, penalizarea cu două puncte, ca urmare a unor datorii către un impresar, informează frf.ro.
„Clubul Oțelul Galați a fost sancționat, la 30 mai 2012, de Comisia de Disciplină a FRF cu scăderea a două puncte din cele acumulate în campionat de echipa de cel mai înalt nivel (echipa din Liga I) pentru neplata în termenul regulamentar a sumelor datorate agentului de jucători Codoban Tătar Ionel. În 3 iulie 2012, Comisia de Recurs a FRF a respins recursul formulat de club și a decis menținerea sancțiunii dispuse de Comisia de Disciplină„, se arată în comunicatul FRF.
Sancțiunea a fost aplicată în sezonul precedent al Ligii I. Astfel, Oțelul rămâne cu 41 de puncte, dar ocupă tot locul 11.
Conform deciziei TAS, gruparea gălățeană va trebui să achite și cheltuielile de judecată.