TAS a decis: „U” Cluj – CFR Cluj se rejoacă, așa cum a stabilt LPF! Mureșan: „Nu e corect, dar mă așteptam”

TAS a decis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 13:20 În urmă cu puține momente TAS a înștiințat cele două cluburi ce fac obiectul litigiului că meciul reprogramat de Comisia de Disciplină a LPF pentru această seară, de la ora 21:30, se va juca așa cum a fost stabilit.

Nimic nu e corect. Totul e greșit, fals și cu rea intenție. Sincer, mă așteptam la această decizie. Le-am spus băieților să fie concentrați, că mă aștept la această decizie. Sper să fie concentrați, dorința de a fi campioni e mult mai mare. Sunt multe lucruri în neregulă la comisii.

Vom câștiga o partidă din două cu siguranță. E un meci programat nefericit pentru noi. Jucând la ora 20:00 duminică, nu se vor împlini 48 de ore, deci iarăși e încălcat un articol din regulament” a spus Iuliu Mureșan la Digi Sport.

ibunalul de Arbitraj Sportiv a respins cererea CFR Cluj de suspendare a deciziei comisiilor LPF care au hotărât ca derbiul orașului Cluj-Napoca să se rejoace, în urma incidentelor din 8 mai, astfel că partida va avea loc așa cum a reprogramat-o liga, astăzi, de la 21.30, pe Cluj Arena.
 

13:05 Așteptată la ora 13:00, decizia TAS întârzie să vină. Forul internațional nu a făcut încă niciun anunț în legătură cu acest caz.


Liga I poate sări azi în aer. Memoriul CFR-ului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la incidentele de la meciul cu „U” va fi judecat în regim de urgență, urmând ca azi, în jurul orei 13:00, să se dea o decizie.

TAS poate suspenda deciziile Comisiei de Disciplină și a Comisiei de Recurs, caz în care derby-ul clujean din această seară nu ar mai avea loc. Cum duminică e ultima dată pentru programarea partidelor, se va produce un adevărat haos, urmând ca Liga să aibă de judecat un nou caz. „Dosarul e foarte amplu, are peste 200 de pagini. TAS e organul suprem și, teoretic, ar putea să anuleze meciul. Atunci însă va fi o mare problemă, deoarece nu vom mai avea când să îl programăm. Eu cred că TAS nu va lua nicio decizie contra noastră, deoarece CFR nu avea dreptul să facă apel, nefiind sancționată”, a spus Cătălin Ciubotă, avocatul LPF.

CFR acuză LPF că a mințit TAS-ul
Finanțatorul CFR-ului și-a anunțat ieri apropiații că nu va renunța la ideea de a da în judecată comisiile Ligii. Primul motiv: Paszkany consideră că deciziile au fost luate în mod abuziv, fără să se țină cont de regulamente. Al doilea motiv este legat de raportul trimis de LPF la TAS. În acesta, LPF susține că Ricardo Cadu l-a provocat pe Bornescu să îl agreseze și că fundașul CFR-ului a fost lovit abia după finalul partidei.


Nu știu ce decizie va lua TAS, de acest lucru se ocupă șefii. Eu am pregătit echipa pentru a juca meciul
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj


CFR, reprezentată de un fost membru TAS
Un atu important al echipei din Gruia în procesul din Elveția este acela că și-au angajat doi avocați cunoscuți să îi reprezinte: Jorge Ibarrola și Claude Ramoni. Cei doi au foarte multă experiență în domeniu și cunosc extrem de bine mecanismul prin care funcționează organismul de la Lausanne. Jorge Ibarrola a fost judecător la TAS și, după ce i-a expirat mandatul, și-a deschis o firmă de avocatură împreună cu Claude Ramoni, un alt expert în domeniul litigiilor sportive. (Cătălin MUREȘANU)

Cadu și Bornescu, din nou față în față
Bornescu și Cadu, oamenii de la care a pornit scandalul în derby-ul întrerupt în minutul 27, vor fi din nou titulari azi. Cei doi au fost avertizați să nu mai repete scena de data trecută, iar ei au promis că vor da mâna înainte de meci. „Nu am nimic cu Bornescu. Cine știe, poate cândva vom fi coechipieri. Mă pot întâlni oricând cu el să vorbim normal”, a spus căpitanul CFR-ului, completat de Bornescu: „N-am nimic cu Cadu, o să dau mâna cu el”.

Inele de campioni 2012: ProSport premiaza pentru al cincilea an consecutiv campioana României cu inele de campion!

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×