TAS a decis: „U” Cluj – CFR Cluj se rejoacă, așa cum a stabilt LPF! Mureșan: „Nu e corect, dar mă așteptam”
UPDATE 13:20 În urmă cu puține momente TAS a înștiințat cele două cluburi ce fac obiectul litigiului că meciul reprogramat de Comisia de Disciplină a LPF pentru această seară, de la ora 21:30, se va juca așa cum a fost stabilit.
„Nimic nu e corect. Totul e greșit, fals și cu rea intenție. Sincer, mă așteptam la această decizie. Le-am spus băieților să fie concentrați, că mă aștept la această decizie. Sper să fie concentrați, dorința de a fi campioni e mult mai mare. Sunt multe lucruri în neregulă la comisii.
Vom câștiga o partidă din două cu siguranță. E un meci programat nefericit pentru noi. Jucând la ora 20:00 duminică, nu se vor împlini 48 de ore, deci iarăși e încălcat un articol din regulament” a spus Iuliu Mureșan la Digi Sport.
ibunalul de Arbitraj Sportiv a respins cererea CFR Cluj de suspendare a deciziei comisiilor LPF care au hotărât ca derbiul orașului Cluj-Napoca să se rejoace, în urma incidentelor din 8 mai, astfel că partida va avea loc așa cum a reprogramat-o liga, astăzi, de la 21.30, pe Cluj Arena.
13:05 Așteptată la ora 13:00, decizia TAS întârzie să vină. Forul internațional nu a făcut încă niciun anunț în legătură cu acest caz.
Liga I poate sări azi în aer. Memoriul CFR-ului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la incidentele de la meciul cu „U” va fi judecat în regim de urgență, urmând ca azi, în jurul orei 13:00, să se dea o decizie.
TAS poate suspenda deciziile Comisiei de Disciplină și a Comisiei de Recurs, caz în care derby-ul clujean din această seară nu ar mai avea loc. Cum duminică e ultima dată pentru programarea partidelor, se va produce un adevărat haos, urmând ca Liga să aibă de judecat un nou caz. „Dosarul e foarte amplu, are peste 200 de pagini. TAS e organul suprem și, teoretic, ar putea să anuleze meciul. Atunci însă va fi o mare problemă, deoarece nu vom mai avea când să îl programăm. Eu cred că TAS nu va lua nicio decizie contra noastră, deoarece CFR nu avea dreptul să facă apel, nefiind sancționată”, a spus Cătălin Ciubotă, avocatul LPF.
CFR acuză LPF că a mințit TAS-ul
Finanțatorul CFR-ului și-a anunțat ieri apropiații că nu va renunța la ideea de a da în judecată comisiile Ligii. Primul motiv: Paszkany consideră că deciziile au fost luate în mod abuziv, fără să se țină cont de regulamente. Al doilea motiv este legat de raportul trimis de LPF la TAS. În acesta, LPF susține că Ricardo Cadu l-a provocat pe Bornescu să îl agreseze și că fundașul CFR-ului a fost lovit abia după finalul partidei.
Nu știu ce decizie va lua TAS, de acest lucru se ocupă șefii. Eu am pregătit echipa pentru a juca meciul
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj
CFR, reprezentată de un fost membru TAS
Un atu important al echipei din Gruia în procesul din Elveția este acela că și-au angajat doi avocați cunoscuți să îi reprezinte: Jorge Ibarrola și Claude Ramoni. Cei doi au foarte multă experiență în domeniu și cunosc extrem de bine mecanismul prin care funcționează organismul de la Lausanne. Jorge Ibarrola a fost judecător la TAS și, după ce i-a expirat mandatul, și-a deschis o firmă de avocatură împreună cu Claude Ramoni, un alt expert în domeniul litigiilor sportive. (Cătălin MUREȘANU)
Cadu și Bornescu, din nou față în față
Bornescu și Cadu, oamenii de la care a pornit scandalul în derby-ul întrerupt în minutul 27, vor fi din nou titulari azi. Cei doi au fost avertizați să nu mai repete scena de data trecută, iar ei au promis că vor da mâna înainte de meci. „Nu am nimic cu Bornescu. Cine știe, poate cândva vom fi coechipieri. Mă pot întâlni oricând cu el să vorbim normal”, a spus căpitanul CFR-ului, completat de Bornescu: „N-am nimic cu Cadu, o să dau mâna cu el”.
Inele de campioni 2012: ProSport premiaza pentru al cincilea an consecutiv campioana României cu inele de campion!